sâmbătă, 29 septembrie 2012

Digicult - septembrie

David Sandu are o viață strălucitoare! Face bijuterii din pasiune și, din 2010, e și furnizorul oficial al Casei Regale din România. A lăsat avocatura pentru fotografie. Ștefan Dinu a readus la viață o tehnică în mare vogă la sfârșitul secolului trecut: ambrotipia. Mulți dintre noi am auzit de „Vizita” sau „Domnul Goe”. Însă scrisoarea lui Caragiale a fost pierdută și... desenată. Mihai Grăjdeanu elucidează misterul.


„Lumea e o scenă, iar noi toți actori”. La Craiova, intrăm în culisele festivalului Shakespeare.
Enoriașii artei contemporane s-au închinat la un altar din brânză și alte alimente. S-a întâmplat la „Noaptea Galeriilor”. Vedeți imediat despre ce e vorba. Securitatea i-a dat numele de cod „Kolb” și, timp de mai bine de zece ani, l-a ținut sub supraveghere. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea celebrului dirijor Sergiu Celibidache. Digicult a marcat momentul.


Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! Oare mai putem să spunem asta despre actualele manuale școlare? Îi ajută sau îi încurcă pe elevi? Răspunsul, îl aflați la Digicult. De la o simplă propunere, la un festival de teatru în toată regula, tocmai în orașul unde nu există teatru. Vedem în minutele următoare până unde a mers entuziasmul unor liceeni din Alexandria, Festivalul Ideo Ideis. Au terminat facultatea, dar în loc de Cv-uri au ales să-și prezinte proiectele care le conturează carierele într-o manieră inedită.


Astăzi, începem plimbarea alături de un celebru muzician și mătușa sa care tocmai s-a întors din America. Ce au pus la cale cei doi, aflați la "Digicult". Apoi, dansăm în cele mai neobişnuite locuri din România, la indicațiile unei regizoare cu multă imaginație - Dancing Cities, proiect video Carmen Lidia Vidu - , iar la final, ne odihnim la o discuție literară împreună cu doi prieteni care și-au deschis o "casă de pariuri literare".


Pentru început, ne urcăm în... taxi și aflăm cum se vede România prin ochii unei cunoscute trupe românești. Borcanele cu murături, casetele VHS și sângele sunt doar cateva dintre "componentele" folosite de un grup de artiști(SubReal). Vedeți în ce scop.Iar la final, ne urcăm la mansarda unei case pline de tineri creativi care învață și ne învață să ne urmăm pasiunile.