Mohoreala salvează siropeala

ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN

Premieră la Teatrul Evreiesc de Stat

„În vizită la domnul Green" de Jeff Baron este cea mai recentă premieră a Teatrului Evreiesc de Stat. Domnul Green(Virgil Ogășanu), un văduv new yorkez se trezește în apartamentul său din Manhattan cu modernitatea – Ross Gardiner (Tudor Istodor), un tânăr corporatist obligat printr-o decizie judecătorească să îi poarte de grijă temporar bătrânului. Întâlnirea și diferența de mentalități nu se rezolvă imediat, ci în etape amuzante, de descoperiri ale punctelor comune, amândoi sunt evrei, și ale punctelor nevralgice, Gardiner este homosexual, respins, renegat și disprețuit de proprii părinți de o mentalitate similară cu cea a dlui Green.

Tudor Istodor ( Ross Gardiner) și Virgil Ogășanu (Domnul Green)

Piesa într-un act are o construcție clasică, solidă, cu schimburi de replici amuzante născute din exploatarea diferenței dintre generații și stiluri de viață, și nu își propune să fie mai mult decât o comedioară amuzantă, pe un subiect care pare să fie încă de actualitate în New York – acceptarea și recunoașterea în interiorul unei comunități a homosexualității unuia din membrii. Mizanscena corectă (regia Erwin Șimșensohn) slujește și ritmează accentele comice, adăugându-le o paletă sentimentală prin proiecțiile de fotografii alb-negru din fundal și muzică (A.G. Weinberger).

Textul piesei s-a bucurat de un semnificativ succes internațional (are chiar propriul website - http://www.visitingmrgreen.com/), montat de mai mult de 400 de ori în peste 40 de țări, deoarece oferă o partitură de duo solidă, mai ales pentru actorul vârstnic. Iar spectacolul de la TES nu face decât să consființească aceasta - Virgil Ogășanu ține scena cu un personaj complex, care ni se relevă agale, strat cu strat, capabil să găsească în sufletul său iertarea și acceptarea. El intră imediat și cu ușurință în pielea bătrînului văduv arțăgos și recalcitrant, care refuză constant ajutorul propus de mai-tânărul Istodor. Acesta, însă, își găsește cu greu cheia și nuanțele personajului propriu și pare, cel puțin în primele scene, să aibă un unic palier interpretativ – revolta.

Virgil Ogășanu (Domnul Green)

Este de amintit scena în care domnul Green ascultă scrisoarea de la fiica sa, primele vești pe care le primește de la aceasta după mai bine de zece ani în care el însuși o renegase și izgonise din minte și suflet și în care actorul aduce un amestec de interpretare la limita lacrimilor cu o simpatică revoltă a orgoliului neînduplecat. Cu toate că un asemenea partener îi mai dă și lui credibilitate și ridică sus ștacheta, Istodor mai are încă multe nuanțe de construit pentru a da o viață credibilă personajului său, poate un plus de sensibilitate, de curiozitate, o gradare și diferențiere a revoltei.

Concepția regizorală solidă și corectă, iar momentele de respiro ale textului sunt umplute cu proiecțiile pe fundal, unde în loc de peisaj de cărămidă newyorkeză apar fotografii alb-negru care țin loc de flash-back-uri emoționale. Acest plus de sentiment, uneori exagerat de alegerea instantaneelor fotografice - imagini precum cea a doi bătrânei mergând înlănțuiți prin lume, sau cea a unei fetițe de vârsta grădiniței îmbrățișându-și tatăl, este amplificat de muzica lui A.G. Weinberger. Din fericire mohorala agresivă a lui Ogășanu nu ne lasă să ne înduioșăm nici prea mult timp, nici prea tare de duioșia siropoasă a instantaneelor.

„În vizită la domnul Green" își propune, și se ține de cuvânt, să fie o piesă  lejeră, amuzantă, o mini-confruntare între modernitate și tradiție, care, mai mult ca sigur, își va bucura publicul, atât pe admiratorii lui Virgl Ogășanu, pe fanii lui Tudor Istodor cât și pe spectatorii obișnuiți ai TES.