A fost o ocazie unică de a mă pune la curent, uneori pe repede înainte, cu imensa comoară care este arhiva de teatru a TVR. Recunosc, probabil ca mulți alții, nu m-am mai uitat la TeatruTV de mult timp. O vreme nici nu s-a putut deoarece și0a pierdut locul, rolul în grilele TVR. În ultimii ani, însă, oricum de când am început eu colaborarea cu TVR, din decembrie 2013, teatrul de luni a fost o constantă în viața telespectatorilor, dar și a mea, căci m-am ocupat de promovarea sa.
Ca și clădirile de patrimoniu, teatrul tv de arhivă este o zonă care a fost lăsată mult timp în derivă, fără îngrijiri. Acum și-a recăpătat, însă, locul firesc cu o constanță impresionantă în aceste vremuri de schimbări constante.
Astfel m-am bucurat să descoper spectacole de arhivă de o modernitatea vizuală fantastică (cum ar fi „Don Juan” din 1967, în regia lui Dinu Cernescu), actori de puțină lume știuți deoarece marile lor roluri au fost pe scene din provincie(precum fantasticul Anton Tauf, față în față cu o vulcanică Gina Patrichi în „Antoniu și Cleopatra”, în regia lui Mihai Mănuțiu - aici link la fragment video.) Din fericire, însă, în anii trecuți, acolo a fost prezentă TVR și multe din spectacolele înregistrate în anii 80-90 stau viguros în picioare și astăzi. Comunicatele nu le voi re-posta aici. Ele au fost rodul unei munci serioase de câteva luni și, adesea, au fost preluate (mot-a-mot, dar sub alte semnături) de agenții de știri sau site-uri specializate.
Cu această ocazie am văzut, și aleg doar câteva din cele peste 100 de spectacole din cei aproape trei ani, pe cele care mi-au rămas, fie datorită suprinzătorului exercițiu stilistic, fie datorită unicității viziunii regizorale, fie datorită unor mari actori. Selecția este absolut subiectivă, personală și departe de a acoperi toate minunatele întâlniri dramatice ale acestor luni: exercițiul imagistic al lui Dinu Tănase și Constantin Chelba - „Concert din muzică de Bach”; spectacolul plin de energii cu „Hamlet”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, excelentul spectacol craiovean „Slugă la doi stăpâni” în viziunea black and white a lui Vlad Mugur; memorabilul exercițiu de absolvență al generației lui Ștefan Bănică Jr. „Cadrilul”; montarea - cântec de lebădă a lui Gyorgy Harag cu „Livada de vișini”, o elegie a timpului, o metaforă a trecerii, ultima sa mărturie artistică; prima montare în România din 1972 a „Vicarului”, preluat de la Bulandra, cu un foarte tânăr Ion Caramitru (cu această ocazie, regizorul Radu Penciulescu mi-a și dat un interviu transfrontalier în exclusivitate) sau pe suprinzătorul Florian Pittiș în „Nu sunt Turnul Eiffel”, piesa Ecaterinei Oproiu și în spumosul „Mincinosul” de Carlo Goldoni la mică distanță.
