Despre pasiune și film în „Gala Premiilor UCIN 2014(making of)”

(comunicat de presă)

Luni, 21 septembrie, de la ora 17:20, aţi putut urmări pe TVR 2 o scurtă incursiune, realizată de Casa de Producție a TVR, în gândurile și pasiunile celor premiați pentru filmele anului 2014, între care regizorul Nae Caranfil sau compozitorul Paul Ilea.

„Un film bun se face cu o citire originală a realității, adică un punct de vedere personal. Arta trebuie să tindă către simplitate, către simplitate și măreție. Să prindă omul, să îl întoarcă pe toate părțile, dar cel care vede filmul să fie fericit.” mărturisește Ion Truică, laureat, la peste 80 de ani, al premiului UCIN pentru animație, pentru scurt-metrajul „Obeliscul”.

Premiile Uniunii Cineaștilor răsplătesc, anual, breasla profesioniștilor de film și televiziune. V-am invitat la TVR 2, să urmăriți o scurtă incursiune, realizată de Casa de Producție a TVR, în gândurile și pasiunile celor premiați pentru filmele anului 2014, între care regizorul Nae Caranfil, animatorul Ion Truică sau compozitorul Paul Ilea.

„Au fost personalități accentuate în acest juriu. A fost greu. Am avut dezbateri furtunoase. Dar cred că până la urmă, am ajuns la cele mai corecte soluții”, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, președintele juriului care a reunit personalități proeminente din lumea teatrului și a televiziunii, cum ar fi criticul de teatru Marina Constantinescu, actriţa Margareta Pâslaru, actriţa Ana Ularu sau prof.univ.dr. Laurenţiu Damian – preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Lista completă a premiilor, pe site-ul ucin.ro

„Gala Premiilor UCIN 2014 (making of)” a putut fi urmărită luni, la TVR 2, de la ora 17.20 și în reluare vineri 25 septembrie, ora 16.00, și pe TVR HD, tot luni, ora 19.40.

Gala Premiilor UCIN 2014 (making of)

Imaginea :Cristian Glodeala, George Fustanela; Montaj: Ionut Andrei; Redactor : Ada-Maria Ichim; Producători : Cecilia Melinescu, Liliana Chitescu Realizator : Iulian Foişor

Notă personală:

Am fost redactor, dar și reporter la această seară a celebrării profesionalismului în industria filmului. O celebrare foarte ciudată, deoarece și Premiile Gopo (din al cărui juriu de nominalizări am făcut parte) tot asta făceau. Nu a fost nici o surpriză că același film a ras toate premiile - filmul lui Nae Caranfil „Closer to the Moon”.

Pentru mine, a fost o seară a întâlnirilor, cu oameni pe care îi știam și îi respectam, precum producătorul și directorul de imagine Vlad Păunescu, și soția sa pictoriță de costume, Oana Păunescu, sau cu Ada Solomon, sau cu compozitorul Paul Ilea. Din postura de reporter, m-am întors la experiența Digicult cu același scop - de a lua, pentru telespectatori, pulsul unei seri, starea unei întâlniri. Nu știu dacă am reușit. Sper că, un pic, da. 

GALA HOP 2015 - Răzvan Krem Alexe

INTERVIURI CONCURENȚI GALA HOP 2015

Răzvan Krem Alexe

De ce te-ai apucat de actorie?

A pornit mai mult ca o pasiune.

Razvan Krem Alexe. credit foto Adi Bulboacă

A fost vreun eveniment declanșator care să te facă să renunți la viața ta de dinainte și te faci actor?

În viața mea dinainte tot teatru sau actorie am visat, dar factorul declanșator a fost prin liceu când participam cu trupa de teatru, de adolescenți, ACT Bacău la diverse festivaluri de tineri adolescență, actori amatori, depuneam mult efort și investeam cu pasiune toate spectacolele pe care le lucram. Fiind într-un circuit de festivaluri de gen, mi-am dat seama că ar trebui să încerc să urmez și o carieră profesionistă în domeniu, adică să dau și la facultatea de teatru.

Mi-a plăcut hip-hop-ul pe tema UNATC de aseară. Cum era?

UNATC, UNATC, te rog pe creier spală-ne,

Că suntem artiști,

Razvan Krem Alexe
foto Adi Bulboacă

Boemi și triști,

Roboți convinși,

Dar neînvinși.

De ce ai scris asta?

De nevoie. Cred că facultatea avea nevoie de un cântec, l-am scris într-un moment de maximă inspirație, când eram în cămin. Am vrut, cu o tentă ironică, să descriu procesul creației și a tot ce înseamnă să fii student la facultatea de teatru.

Gala aceasta ce probleme și ce bucurii ți-a adus?

Nu vreau să mă gândesc la nici o problemă. Mă bucur că sunt aici pentru că eu, ca participant, am venit pentru prima și ultima dată, căci am terminat în 2011. De anul viitor  nu aș mai putea participa. Până acum nu am avut ocazia, căci am fost concentrat mai mult pe partea muzicală a vieții mele.

UNATC RAP hip-hop complet aici.

A fost prima și ultima șansă și mă bucur că am reușit să o îmbrățișez până la capăt și puternic și că sunt aici.

Îmi poți spune din textul tău DADA?

A fost DADA HIP HOP, dar am renunțat la ideea de hip-hop-ăreală din moment pentru că am avut la preselecție un moment de improvizație. Am ales să cânt câteva bucăți din repertoriul personal la bonus, motiv pentru care am renunțat la improvizația hip-hop pe moment.

Razvan Krem Alexe.
foto Adi Bulboaca

DADA este un microb virgin.

Nu, nu. Dada este un … DADA este împotriva viitorului. DADA are 391 de atitudini și culori diferite după sexul președintelui. DADA e împotriva viitorului. DADA e tâmpit, DADA a murit. Trăiască DADA. Așadar toată lumea e fermecătoare, voi toți sunteți fermecători, delicioși, foarte fini și spirituali.

Polonius sau Claudius?

Hamlet!

Forever.

Hamlet forever, de ce nu?! E partitura cărnoasă pe care abia o aștept. Dar poate trebuie să mai cresc.

GALA HOP 2015 - Nicholas Cațianis

INTERVIURI CONCURENȚI GALA HOP 2015

Nicholas Cațianis

Ești proaspăt ieșit din scenă. Cum te-ai simțit aici, la Costinești?

M-am simțit foarte bine în Gală. M-am bucurat de toate momentele pe care le-am avut și de toate întâlnirile: cu Florin Fieroiu, cu Tudor Chirilă, cu Luiza Zan și cu toți oamenii de aici. Sunt foarte fericit că am întâlnit niște colegi foarte frumoși, cu care nu am lucrat încă. Pe unii îi cunoșteam, pe alții nu.  A fost o întâlnire frumoasă și s-a creat o legătură specială, care sper să dăinuie și peste mulți ani, o experiență plăcută. M-am simțit bine pe scenă, m-am simțit bine cu publicul. Cred că ceea ce a reușit să facă Radu Afrim de trei ani este o ocazie unică pentru fiecare dintre noi.

Nicholas Catianis. foto Adi Bulboacă

Ce ai pregătit?

Am avut două momente, un monolog la individual din textele lui Christofer Durang , din RÂS NERVOS și din TRIFOIUL CU PATRU FOI de Ionescu. Iar la proba obligatorie - piesa Manuelei Fedorca „Îmi place să mă plimb pe stradă”.

Ești o persoană ambițioasă?

Mai mult pasionat. decât ambițios. Nu știu cum să definesc ambiția, cât prin pasiune. Ambițios înseamnă uneori să nu îți dai seama dacă poți să faci sau nu poți să faci un lucru și uiți să pui pasiune sau să pui suflet.

La ce ai renunțat tu în viața ta personală ca să faci actorie?

La nimic. Pentru că actoria este meseria pe care mi-am ales-o pentru că nu vreau să renunț la nimic din această viață. Și să mă bucur de fiecare lucru pe care pot să îl fac. Nu cred că ai cum să renunți la ceva dacă faci actorie. Sacrificiile sunt probabil altele. Să nu ieși în bar, sau să ai grijă înainte de spectacol. Dar nu cred că sunt sacrificii, cred că sunt norme de muncă și mai ales de educație, căci dacă apari în fața unui public, trebuie să apari curat, nu poți să apari murdar, căci imediat publicul te simte.

Nicholas Catianis. foto Adi Bulboacă

Dl Ion Caramitru spunea în deschiderea Galei că nu există loc pentru tinerii actori. Tu de cât timp ai terminat și te-ai lovit de această realitate a vieții din România?

Am terminat anul trecut la clasa prof Rodica Mandache și Eusebiu Ștefănescu, la Universitatea Hyperion. Cred că am avut noroc și cred că sunt un om mângâiat de Dumnezeu pentru că nu am simțit neapărat problema unei angajări. Am avut norocul să colaborez în două spectacole la teatrul Odeon, ambele în regia lui Dinu Cernescu – „UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ” și „TREI GENERAȚII”, și mai am proiecte independente. Sunt cu ochii deschiși și ce se întâmplă, încerc să profit. Nu pot să stau acum să îmi pun probleme și să încep discut, să protestez că nu sunt locuri, că până la urmă, habar nu am. Cred că mai bine lucrezi, și în regim independent, decât să stai acasă. Nu a spus dl Caramitru asta, o spun eu – să nu stai acasă!

Nicholas Catianis. foto Adi Bulboacă

Care este următorul pas pentru tine?

Următorul pas nu e melodia BUG Mafia, dar am spectacol pe 12 și pe 13 la Odeon, pe 12 „Un tramvai numit dorință”, și pe 13, „Trei generații”. Următorul pas este să fac un spectacol – „Nunzio”, de Spiro Simone, un text în două personaje.

Crezi că ai șanse să câștigi aici, la Gala Hop?

Nu știu, asta e o întrebare care pe mine mă inhibă puțin. Nu am venit pentru premii, am venit să mă bucur de oameni și să mă bucur de întâlnirile pe care le-am avut. Premiul, probabil că este o diplomă, îți dă puțină notorietate, dar dacă tu nu muncești, nu faci nimic cu diploma. Diploma nu cântă. Și atunci cred că dacă m-a văzut cineva și i-a plăcut de mine, atunci sunt convins că acest lucru contează mai mult decât dacă iau sau nu premiu.

Puck sau Ariel?

Ariel pentru că cred că poate fi făcut și într-o altă zonă, de înger. Cred că are ceva foarte uman în el.

Gala Hop 2015 - Cosmin Dominte

INTERVIURI GALA HOP COSTINEȘTI 2015 - COSMIN DOMINTE

Cum te-ai apucat de actorie?

Cum?! Nu știu, pur și simplu făceam acest lucru dintotdeauna, sub o formă sau alta, crezând că nu o să o fac niciodată pe bune, mi se părea un vis intangibil și într-o zi mi-am dat seama că nu trăiesc viața care trebui și m-am dus și am dat la UNATC și am intrat.

Cosmin Dominte, foto Maria Ștefănescu

Ce făceai înainte?

Ultimul job pe care l-am avut a fost de trezorier pe patru județe, dar mi-am dat demisia de acolo și am început să cochetez cu actoria. Nu m-am dus direct la școală. Am început să fac chestii pe ici pe acolo și văzând că mă acceptă și pe mine meseria asta, am decis să mă duc și să o fac așa cum trebuie.

Ce îți place la meseria asta?

Ce îmi place în ea?! Nu mă plictisesc. Am norocul de a fi altcineva. Cinci minute, o oră, depinde când e nevoie.

Cine ți-a scris textul de azi?

Dl Afrim a avut două teme, a spus DADA, sau ceva cu Vacanță la mare. Textul acesta e scris de Theo Herghelegiu, se numește exact „Vacanță la mare”. Am întrebat-o la ce s-a gândit când l-a scris, să văd cât de mult coincide cu ce impresie am eu după ce l-am citit, ne-am uitat pe el, i-am zis cum îl văd eu, ne-am intersectat pe undeva, după care m-am apucat și l-am lucrat. Nu e o improvizație, acesta e textul, cu toate schimbările alea de gând și toate chestiile astea care i se întâmplă personajului respectiv. Chiar și o improvizație e reală, cred că e mai reală decât dacă e ceva pregătit, acolo e adevărul. L-am lucrat într-o săptămână cred, o săptămână și ceva. Am fost coordonatorul propriilor mele repetiții.

George Lepadatu si Cosmin Dominte
în „Dialog cu policandrul”. foto Adi Bulboaca

Am avut senzația că este mai multă libertate în partea de Bonus decât în partea de concurs efectiv. Cum simți tu, dinăuntru?

Probabil oamenii își spun „ E bonus și nu contează în probă.” Și pornesc de la premiza asta că acolo e concurs și e miză și la Bonus nu contează. Probabil cea mai bună treabă o faci când îți spui că nu contează, pentru că atunci te relaxezi. Eu nu am avut chestia asta. M-am distrat din prima zi cu tot ce înseamnă bonusuri și probe. În meseria asta, crisparea și expectativa, a sta în stres - nu face bine. Ea ține de libertate în principiu și dacă ești liber, atunci trebuie să te lași liber, nu doar să o zici și se întâmplă chestiile ace ea minunate. Toți au chestii minunate în interior. De aceea, gravitează în jurul meseriei. Când actorul se lasă liberi, se relaxează destul de mult încât să poată săpa adânc, atunci apar momente și personaje.

Tu mai faci și poezie, cum ai făcut aseară în secțiunea bonus?

Aseară am făcut un moment de slam poetry, așa se numește, poezie contemporană urbană. E un gen de poezie care a luat amploare la nivel mondial, el există de prin anii 70 și chiar mai de demult. Cred că a început undeva prin Jamaica, într-un fel, s-a extins în SUA, după care pe toate celelalte continente. A creat o rampă de exprimare personală fără nici o limită. Și ce am făcut eu a fost un colaj din două texte de ale mele, unul se cheamă SUPERPUTERE, celălalt FIARE VECHI. Sunt campionul național la slam poetry, după care m-am dus la campionatul mondial în Paris, nu glumea Alex și am ieșit în primii zece din lume. O fac că îmi place, scriu, se intersectează cu muzica pe care o fac, tot eu scriu și versurile.

Cosmin Dominte
foto Maria Stefanescu

Ne reciți?

Și zi-mi și mie: la ce pot să mă aștept?

Încotro mă îndrept? Pot să mă respect?

Nu-s arhitect, dar îmi construiesc viața.

Nu-s pe subiect, da-s predicat.

De dimineața până seara.

O iau rar, respir, îmi aprind țigara.

Sătul de iarnă, mai vreau să văd și vară.

Știu filmu-i confuz. Dar mai vreau și o poză clară.

George Lepadatu si Cosmin Dominte.
„Dialog cu policandrul”.  foto Adi Bulboacă

Ce ți-ar plăcea să joci? Claudius sau Polonius?

Nu m-am gândit niciodată.

Gala Hop 2015 - Dana Marineci

INTERVIURI CONCURENȚI GALA HOP 2015

Dana Marineci

Cum te simți acum, ieșită proaspăt din concurs?

Mă simt bine că s-a terminat. Am avut emoții foarte mari. A fost un pariu cu mine să pot să fac acest moment, pentru că este numai din sunete și trebuia să creez o poveste în spatele lui. Nu partea cu învățatul sunetelor a fost grea, ci partea cu crearea poveștii.

Dana Marineci, foto Maria Ștefănescu

Ai fost și anul trecut la Gală. Ce te-a făcut să te întorci?

M-am întors pentru că aici cunoști foarte mulți oameni care, în momentul în care te văd, ar putea să te ajute cumva ca tânăr actor. Mi-am făcut foarte mulți prieteni anul trecut. Am intrat în contact cu oameni de teatru, am putut să vorbesc despre lucrul acesta și mi se pare o experiență foarte bună în viața oricărui tânăr actor. Mi se pare o oportunitate fantastică, foarte mare pentru noi în momentul acesta.

În urma participării de anul trecut de la Gala Hop (2014) ai avut parte de vreo propunere nouă?

Mi-am luat cumva inima în dinți și la propunerea unei regizoare, am făcut cumva un one woman show (“XXE-uri”, pe textele Alinei Nelega “Proiect XX” si “E-uri”, regia: Irina Crăiță-Mândra), cu care am fost la Gala Star la Bacău și am câștigat două premii, după care am continuat cu Andreea Gavriliu show-ul coregrafic de anul trecut care sperăm să aibă premieră la centrul național al dansului, anul viitor, prin februarie.

Dana Marineci, foto Adi Bulboacă

Din ce trăiești?

Anul trecut am dublat voci la Disney Channel, dar aș vrea să renunț. Am predat cursuri de scriere creativă copiilor de la clasele 1-8, prin diverse școli, printr-un program care se numește PEPINIERA DE TALENTE. Apoi din teatru am câștigat bani, pentru că joc în BOEING. Am câștigat premiul la Bacău și, în rest, am o familie care mă susține foarte tare și le mulțumesc pe această cale că mă suportă la cei 28 de ani ai mei în care îmi doresc să fiu actriță.

Când ai început să îți dorești să fii actriță?

Eu am terminat inițial ASE-ul, Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, unde nu m-am regăsit deloc. Prin anul doi am început să mă pregătesc de admiterea la UNATC, și în anul trei, după ce mi-am luat licența de la ASE, am intrat la UNATC. Aveam 22 de ani. Am picat de două ori Masteratul la UNATC, trebuie să spun și asta.

Și la ce ai renunțat pentru aceasta?

La un job foarte bine plătit. Știam foarte bine în ce mă bag, a fost o alegere asumată. Cel puțin așa cred în momentul acesta. Nu mai există sâmbătă și duminică. Cumva lucrul acesta, teatrul, îți ocupă tot timpul și îți ocupă mintea foarte mult pentru că ești într-un continuu proces de creație.

E un regizor care spune că uneori după un spectacol te simți ca după un maraton. E adevărat?

Am avut spectacole după care nu că nu mai puteam să respir, dar ajungeam acasă și nu îmi doream altceva decât să dorm. Nu mai puteam să fac absolut nimic. Te seacă de energie.

Energia de aici din Gală cum o simți?

Până acum am fost foarte speriată. Până în momentul acesta, în care vă vorbesc. Acum că s-a terminat prima parte, mă simt mult mai relaxată și abia aștept să înceapă a doua parte. Până acum eram sub acel impuls al momentului în care știi că trebuie să te urci pe scenă, și știi că oamenii se uită la tine și trebuie să dovedești cumva ceva. Mai ales că eu am fost și anul trecut. și mi se pare că sunt niște așteptări foarte mari. Ceea ce e bine până la urmă, cum să nu fie. Evoluăm.

GALA HOP 2015 - Constantin Apostol

INTERVIURI CONCURENȚI GALA HOP 2015

Constantin Apostol

Ești al doilea an la gală. Poți să îmi spui de ce ai revenit?

În primul rând am venit ca să îmi cunosc generația, să îmi cunosc colegii, așa cum am făcut și anul trecut. Am revenit pentru experiență, pentru relațiile pe care ți le creezi aici, pentru oamenii pe care îi întâlnești. Anul acesta, am fost la preselecție, în sală, nu eram hotărât să particip. Dar văzându-i pe ceilalți pe scenă, mi s-a făcut dor. Mi-am adus aminte ce a însemnat anul trecut Gala Hop, energia. Și am vrut să revin. Mi-am zis că trebuie să folosesc șansa asta.

Constantin Apostol si Alex Bogdan

Acum, ieșit din concurs, văd că ești cam dezamăgit. Spune-mi de ce.

Sunt dezamăgit pentru că putea fi mai bine. Nu am simțit că a fost așa cum mi-ar fi plăcut mie să fie. La preselecție în București, era o scenă de teatru, era un cadru teatral. Acum spațiul nu e cel mai potrivit pentru lucrul acesta din cauza faptului că nu are rezonanță, se joacă pe toate părțile, trebuie să fii atent la toți, să te vadă și cei din stânga, și cei din dreapta. Nu am simțit ...

Energia?

Da, energia, nu am simțit energia de care aveam nevoie. Pe care o puteam primi și pe care să o scot din mine pentru a face un lucru mai bun. Am simțit că lucrurile au fost puțin mai jos, și începutul și finalul. Nu a fost exact ce aș fi vrut. De asta sunt dezamăgit.

Ce definește succesul? Care este momentul , care sunt lucrurile care înseamnă succes pe scenă?

Momentul în care mă simt eu bine… Nu știu să definesc succesul. Să fie la nivelul la care te aștepți și la nivelul la care vrei. Să ai energia să faci ceea ce vrei. Să îți placă și ție, să le placă și celorlalți, să simți legătura cu sala. Atunci lucrurile sunt bine.

Cu ce text te-ai prezentat? Scris de tine?

Textul nu e scris de mine. E din „Taina cerșetorului”, de Costin Manoliu. Și am luat o bucată din el și am lucrat singur pe el. Nu e o bucată continuă, sunt două părți din același text, pe care le-am unit. Am luat o bucată din mijloc, o bucată de la sfârșit și am făcut momentul acesta. L-am spus, l-am spus prietenilor sau unui coleg ca să îmi dea un feedback. Așa l-am lucrat.

Ce îți dorești în continuare ca roluri?

Dacă ar fi sa aleg, mi-ar plăcea și Ivanov (Cehov), sau Ion din „Acești îngeri triști”, de Dumitru Radu Popescu. Am piesa asta în minte de când am dat admiterea la facultate. Ion are niște monoloage care au rezonat foarte bine cu mine. Mi-au plăcut cum sunt construite, cum sunt gradate, cum urcă, ce impact au asupra ta în momentul în care le citești și, bănuiesc, și în momentul în care le vei juca. Mi-ar plăcea să joc Ion la un moment dat….

Constantin Apostol

Mi-ar plăcea să primesc un rol într-un teatru – să fiu ca orice tânăr actor. Să primesc rolurile la care am acces acum, la vârsta mea. De exemplu, personajul are 20 de ani, să îl primesc eu, sau cineva ca mine, nu unul care are 30, pentru că e acolo, angajat. Teatrul să te ia pe tine, care nu ești acolo,angajat,  în teatrul acela și să te ia pe tine care ai 23 de ani, atât cât are și personajul. Și mi-ar plăcea să primesc un rol din acesta, pe vârsta mea.

Gala Hop 2015 - Alina Petrică

INTERVIURI CONCURENȚI GALA HOP 2015

Alina Petrică

Sunt din Piatra Neamț, de șase ani pot să spun că sunt că sunt în București. Punct. Acolo îmi trăiesc viața de actor. M-am apucat de teatru de prea mică ca să mai pot renunța la teatru. Pur și simplu niciodată nu am simțit să fac ceva mai puternic decât teatrul. Implicit lucrurile care au venit împreună cu teatrul – dans muzică, Doamne ajută film.

Ai fost foarte curajoasă azi pe scenă, un DADA cu impact.

Alina Petrică, foro Adi Bulboacă

Am încercat să fac ceva ce nu am făcut niciodată până acum. De la un simplu număr de striptease, care nu e simplu deloc, până la a spune un mesaj. Nu știu dacă am putut să îl transmit așa cum mi-am dorit, pentru că emoțiile vin și te apucă de cap și nu îți dau pace, dar am arătat o părticică din mine. Dadaistă. O părticică dadaistă.

Dadaismul este un manifest al anilor de facultate și de master pe care i-am terminat, un manifest al pubertății mele, un manifest al celor 25 de ani pe care îi am.

Ce rol îți dorești să joci în continuare?

Joc un rol pe care deja l-am creionat și pe care l-am transformat în viață în iunie 2015, și pe care o să îl aduc la viață în octombrie. Se numește „Aglaia” (https://youtu.be/Dl9b4D6v-HU). E bazat pe romanele Aglaiei Veteranyi „De ce fierbe copilul în mămăligă.” „Raftul cu ultimele suflări”. Le-am dramatizat, le-a regizat și coregrafiat Ștefan Lupu și îi dăm bice din toamnă. Acesta e un rol pe care îmi doresc să îl trăiesc și să-l aduc la viață. mai departe îmi doresc Shakespeare, Cehov, poate un dadaist. Îmi doresc să joc. Îmi doresc să mănânc teatru.

Care este cel mai important lucru la care ai renunțat ca să faci teatru?

Am renunțat la cineva ca să fac teatru. La un suflet. Ca să faci teatru, sau ca să faci orice îți dorești în viață, ceva ce presupune muncă și dăruire, înseamnă să renunți la foarte multe lucruri.  Asta nu înseamnă că nu îți vin înapoi mult mai multe alte lucruri. Dar cred că deocamdată viața a fost frumoasă cu mine, și generoasă, și trăiesc într-un echilibru.

Alina Petrică, foto Maria Ștefănescu

Câte ore muncești pe zi, fie dans, fie teatru, fie mișcare?

Sunt zile în care plec de acasă la zece dimineața, cel târziu, și mă întorc acasă la douăsprezece noaptea, la unu noaptea, la două-trei dimineața. Depinde cât ne țin bateriile. Și de multe ori bateriile astea ne țin mai ceva ca în reclamele pentru energie. Nu există timp pentru un actor. Există spațiu, există efort, există scop, dar timpul, de cele mai multe ori, zboară și nu mai există. E nemăsurabil.

Ofelia sau Medeea?

Pentru mine Shakespeare este un fel de zeu. Deci va trebui să aleg Ofelia.