Ada-Maria Ichim

„Mulțumesc, Cristian Mungiu!” Cred că așa ar trebui să înceapă acest articol al unei împătimite de cinematograful de calitate. De cinci ani, folosindu-și notorietatea de regizor și energia de producător, Mungiu aduce publicului bucureștean cele mai bune filme ale acelui an de la Cannes plus o retrospectivă a unui regizor important al cinematografiei franceze (anul trecut Maurice Pialat, anul acesta Bertrand Tavernier ). Londonezii au în fiecare toamnă festivalul lor de film sub semnul BFI, care adună producțiile cinematografice semnificative ale anului respectiv. Noi, pe Dâmbovița, avem Festivalul filmelor de Cannes . Dar calitatea este aceeași, și, proporțional cu sălile disponibile și populație, și cantitatea. Cristian Mungiu, foto Doria Dragusin Din păcate, ca și anul trecut, filmele de Cannes au rulat concomitent cu Festivalul Național de Teatru, ceea a ce a transformat experiența într-un mic coșmar logistic. Ce să alegi a vedea, mai întâi apetisantul „Castingul dr...

Mr. Turner (Timothy Spall) „Mr Turner" i-a adus un Palme D Or pentru interpretare masculină lui Timothy Spall. Probabil așa cum rolul scriitorului Truman Capote a devenit rolul definitoriu pentru Philip Seymour-Hoffman, tot așa rolul pictorului pre-impresionist englez – Willian Turner este un rol definitoriu pentru Timothy Spall. Cu statura sa îndesată, mâinile cu unghii corodate, și un etern mârâit pe post de comunicare, Spall dă viață unui Turner copleșitor, un turbion emoțional și artistic conținut, cu o privire aprigă, pătrunzătoare îndreptată atât asupra oamenilor cât și asupra peisajelor. Mike Leigh, aplică și aici modul său unic de a-și construi lumea cinematografică: repetă luni în șir cu actorii săi, improvizează pe marginea situațiilor, scrie și rescrie scenariul cu fiecare întâlnire. Nu lucrează doar cu actorii, ci și cu peisajele, cu lumina, cu momentele desprinse din viața reală a pictorului. Proiectul filmului, numit codat „Untitled 13" („Fără titlu nr 1...

Ce pot spune despre singura comedie pe care am savurat-o în acest festival – că drama primează în ochii Cannes-ului? Poate, dar un lucru e cert, și comedia trebuie să fie inteligentă pentru a ajunge acolo. „Les Combattants” a cuc erit   Premiul Quinzaine des Réalisateurs și Premiul FIPRESCI, Cannes 2014 Într-o răsturnare de rol, cum ne stă bine într-o societate contemporană în care egalitatea dintre sexe le face pe femei tot mai autoritare și mai agresive, iar pe bărbați tot mai ezitanți și mai nesiguri în a-și oferi sprijinul, regizorul Thomas Cailley ne oferă un cuplu format dintr-o ea,  Madeline  (Adèle Haenel), combativă, activă, puternică (fizic), antrenându-se pentru a intra în trupele de elită ale armatei și un el, Arnaud (Kévin Azaïs)relaxat, nesigur pe viitorul propriu, fără direcție precisă și absolut uimit de energia acestei sălbăticiuni ce i se prezintă sub forma atractivă de fată. „Les Combattants” Fata  hard...

Într-o lume a brutalului, șocantului, a agresiuni vizuale, sonore, de comportament regizoarea Naomi Kawase ne aduce un film profund poetic, în care spiritualul se împletește cu cotidianul, viața, moartea și dragostea își dau întâlnire cu valurile mării și înălțimea copacilor seculari. „Pentru a înlocui căldura corpului, există căldura inimii." îi spune șamana șefă adolescentei căreia tocmai i s-a spus că mama sa e pe moarte. „Nu e de ajuns." răspunde ea. Și astfel își începe drumul spre înțelegere. O înțelegere a vieții, a morții, a dragostei cu care societatea creștină occidentală se întâlnește extrem de rar. Dacă noi ne plângem morții, ne tăiem copacii, ignorăm legătura cu natura, locuitorii insulei subtropicale Amami par să fi găsit secretul vieții veșnice. Scenele se succed lent în filmul lui Kawase: un adolescent își duce pe bicicletă iubita cu fusta fluturând în vânt de-a lungul coastei oceanului; un bărbat aranjează patul soției muribunde în așa fel încât s...

La polul opus dezumanizării din „The Search” (Michel Hazanavicius, 2014) se află documentarul lui Sergei Loznitsa despre solidaritatea unui popor - „Maidan". Filmul își ia numele de la piața centrală din Kiev, unde ucrainieinii au protestat și au rezistat luptând pentru dreptul lor la o țară, și o națiune independentă de Rusia și pro-europeană, dar merge mai departe, dincolo de acest conflict punctual. „I had to decide how I have to shoot. I have to find the hero. The hero of this event is the people." (Trebuia să mă decid cum filmez. Trebuia să găsesc un erou. Iar eroul acestui eveniment sunt oamenii.") spune regizorul în discuțiile de după proiecție, cu publicul și cu regizorul-eseist Andrei Ujică. Sergei Loznitsa la proiecție filmului, la Institutul Francez din București Loznitsa își plasează camera, punctul de vedere, undeva sus, desupra protagoniștilor cu un cap, destul ca să îi putem privi în ochi, și totuși de la distanță. În interioare, sau în locur...

Imagini de pe site-ul www.caplimpede.ro Pentru VIDEOGRAME DINTR-O REVOLUȚIE (1992),  Andrei Ujică și Harun Farocki au adunat cu acribie secvențele filmate pe care le-au putut găsi în București. De fapt, după cum se verifică și prin genericul final care îți dă minut de minut autorul imaginilor utilizate, nici nu au fost prea multe surse. Orice operator care și-ar fi îndreptat în acele zile camera către protestatari s-ar fi pus în pericol pe el însuși, dar și pe cei aflați în fața obiectivului. Demersul-eseu al celor doi adună mărturii vizuale despre momente ce se petrec simultan în timpul atunci recentelor evenimente din zilele de 21- 26 decembrie 1989 în București. Pornind de la imaginile cu președintele Nicolae Ceaușescu ținându-și ultimul discurs din balconul CC al PCR, cei doi regizori folosesc perspectivele diferite ale camerelor, inițial doar cele ale telev iziunii oficiale prezente în Piață, apoi și cele ale independenților strecurați pe după perdea,...

După dipticul rusesc/cecen („Leviathan” și „The Search”), al treilea film remarcabil adus de Festivalul filmelor de Cannes la București este „Winter Sleep" al lui Nuri Bilge Ceylan. La intersecția dintre discursul a la Rohmer, atmosfera eternă a la Cehov și dealurile calcaroase ale Capadochiei, filmul lui Ceylan evoluează lent, cu o tensiune a discursului simplu și o rafinată frumusețe a peisajelor și interioarelor. Aydin (Haluk Bilginer ), un actor retras din activitatea artistică împreună cu sora sa, Necla (Demet Akbag) și tânăra soție, Nihal( Melisa Sözen ), trăiește gestionând un hotel săpat în calcar, decorat cu minuni ale culturii, de la tablouri, mobilă, covoare, cărți, o rafinată peșteră a lui Aladin undeva în fascinanta Capadochie. Aici, însă, cuvintele lui de intelectual sună calp, căci bogățiile sunt doar exterioare și nu interioare.  Haluk Bilginer (Aydin) Filmul curge într-un ritm asimilat locului, potrivit descoperirii interioare a personaj...

LEVIATHAN (Premiul pentru scenariu, Cannes 2014) Alături de „The Search", „Leviathan” se constituie într-un diptic-frescă socială format din cele două pelicule cu un element comun – Mama Rusia și resorturile comunismului asumat ca putere absolută de regimul Putin. Dacă în „The Search", Mama Rusia își atacă vecinii într-un război dus de soldați abrutizați și distruși de violența propriilor compatrioți, în „Leviathan" regimul, sistemul distruge orice urmă de normalitate, moralitate, cinste în proprii cetățeni. „Leviathan”, regia Andrei Zviaghințev Descoperim lent peisajul de început de lume de la margine mării Barentz, dominat de stânci eterne ce străjuiesc o plajă presărată cu carcasele putrezind ale bărcilor pescărești și scheletele albite de vânt ale balenelor eșuate la mal. În lumina rece a răsăritului, Nikolai (Aleksei Serebriakov – Nominalizat pentru acest rol la Premiul Academiei Europene de Film, categoria Cel mai bun actor ) își părăsește casa de l...

„Party Girl”,  (film nominalizat la  Descoperirea Anului, în cadrul  Premiilor Academiei Europene de Film ) Cu toate că eroina filmului este o dansatoare de strip-tease trecută bine, totuși acesta este un film despre familie, despre compromis, despre alegerile comode în viață, care are prospețimea onestității și generozitatea acceptării adevărului propriu. Pe generic apar trei regizori ( Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis ), iar protagonista principală, Angélique Litzenburger, este mama unuia dintre ei (Theis), care își joacă propria poveste. Alături de ea este, în film și, probabil și în viață, întreaga familie Theis, cu mic cu mare. Meritul filmului este de a avea o cameră indiscretă, aproape documentaristă, și totuși de a fi, consecvent și consistent, ficțional. În timp ce, în secvența de început, aparatul de filmat alunecă fluid în sus și-n jos pe corpurile ușor trecute, ușor delabrate ale dansatoarelor de strip-tease, cu machiajul strident și ...

„Welcome to New York" a fost lansat à côté de Festivalul principal de la Cannes. Deși îi are cap de afiș pe Gerard Depardieu și Jacqueline Bisset, producătorii s-au mulțumit, ca debutanții, cu un cort pe plajă. Motivul – scenariul are la bază răsunătoarea și scandaloasa afacere DSK. „Afacerea Dominique Strauss-Kahn (prescurtat DSK) sau afacerea Sofitel New York este un proces judiciar de drept comun pornit de la acuzațiile de agresiune sexuală, tentativă de viol și sechestrare de persoană aduse de Nafissatou Diallo împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internațional (FMI). Ea susține că acesta a comis actele de mai sus împotriva ei în data de 14 mai 2011, în apartamentul numărul 2806 al hotelului Sofitel New York, unde ea era cameristă din 2008. Ținând cont de gravitatea faptelor invocate, jurisdicția Statului New York ordonă arestarea provizorie a lui Dominique Strauss-Kahn în pornirea punerii sub acuzare penală. Acesta neagă orice acuzație și susțin...