Ada-Maria Ichim

Cea de-a 53-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin s-a încheiat în momentul în care Juriul internaţional, condus de regizorul canadian Atom Egoyan, şi-a anunţat decizia. Iat-o: Ursul de Aur pentru cel mai bune film In This World de Michael Winterbottom Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint pentru Adaptation de Spike Jonze Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor Patrice Chereau pentru Son frere Ursul de Argint pentru cele mai bune actriţe a fost acordat lui Meryl Streep, Nicole Kidman şi Julianne Moore pentru pelicula The Hours de Stephen Daldry Ursul de Argint pentru cel mai bun Actor i-a revenit lui Sam Rockwell pentru rolul din filmul Confesions of a Dangerous Mind de George Clooney Ursul de Argint pentru cea mai valoroasă contribuţie artistică a revenit lui Li Yang, scenaristul şi regizorul peliculei Mang Jing ( Puţul de mină ) Ursul de Argint pentru cea mai bună muzică a revenit echipei formate din Majoly, Serge Fiori şi Mamadou Diab...

Mi-am început vesel după-amiaza cu un film psihotic, Alexandra’s Project , în care o nevastă (Helen Buday), împinsă la limită de atitudinea soţului (Gary Sweet) care o priveşte ca pe un obiect sexual, şi nu ca pe o persoană, decide să îl pedepsească încuindu-l în propria lor casă, silindu-l să privească o explicativă casetă video, în care, între altele, face amor cu vecinul, şi, în final îl părăseşte distrus, dispărând cu cei doi copii şi cu orice fotografie sau imagine care ar putea să-i amintească lui de chipul lor. Construit ca un thriller psihologic, amintind prin explorarea sentimentelor şi a relaţiilor dintr-un cuplu de Sex, lies and videotapes , filmul de debut al lui Steven Soderbergh, regizorul Rolf De Heer menţine un suspans inteligent, claustrându-şi personajele în două cutii diferite: una sufrageria golită de mobilă, în care se află televizorul şi aparatul video, cealaltă, însuşi ecranul de televizor pe care se derulează înregistrarea mesajului nevestei. Cu toate acestea fi...

Scufundată în peliculele din Competiţia festivalieră, nu am ajuns la cele , multe aflate în secţiunile paralele, necompetiţionale: Panorama şi Forum. Aşa că am profitat de un respiro în valul de proiecţii, oferit de după-amiaza de ieri, nu ca să mă plimb, nu ca să văd oraşul, ci ca să mă scufund din nou în întunericul sălii de cinema pentru încă alte filme. Am ales, la recomandarea colegei mele, care citise mai temeinic programul, un film făcut în Hong-Kong, Hui Jia ( Întoarcerea acasă ) o parte a unei intenţionate trilogii, după cum ne spune în deschidere însuşi autorul, Peter Ho-Sun Chan. Hong-Kong-ul este o imensă aglomeraţie urbană, mai ales pe înălţime, dar autorul îşi alege o poveste în trei personaje, din jurul cărora întreaga omenire a dispărut. Paliere lungi de bloc, cu uşile deschise, către pustiul camerelor golite, în care mai zăbovesc rătăcite fotografii vechi şi mobile inutile, într-o lumină spectrală, albastră, de parcă ziua nu e zi, ci o continuă lumină de neon, sau v...

În faţa mea doi englezi înalţi, blonzi, îşi fac, discret şi cu voce joasă, programul de vizionări; la masa de alături se discută pătimaş în germană, murmur de voci şi zgomot de ceşti şi maşină de espresso stăpânesc cafeneaua pe jumătate goală de la Market (Târgul de filme). Festivalul se apropie de sfârşit, târguielile s-au încheiat, jucătorii principali s-au retras. Încerc să îmi adun gândurile şi să mă întorc la filmele din competiţie. Îţi vine greu să crezi că aparţinem aceleiaşi lumi cu escrocii chinezi din Mang Jing ( Puţul de mină ) care îi ucid pe cei mai săraci ca ei pentru câteva zeci de mii de yeni, sau cu imigranţii ilegali din Rezervnîi deli ( Piese de schimb ) din filmul sloven de azi-dimineaţă, morţi anonimi în portbagajului maşinii care îi trecea ilicit graniţa. Cum să îţi bei sucul şi să îţi mănânci sandwich-ul când ştii că, deşi ficţiune, deşi poate nu extraordinar realizate cinematografic, aceste filme se inspiră din poveştile unor oameni reali, palpabili, goniţi î...

Încă o dimineaţă începută sub semnul sumbru al morţii. Mon frere , filmul regizorului francez Patrice Chereau este o lenta progresie către final, construită narativ dintr-o succesiune de flash-backuri care explorează descompunerea fiinţei atinsă de pecetea unei boli letale. Un film despre corp, despre degradarea corpului, despre transformarea chipurilor , spune Chereau, Un film despre corp în spaţiu. Un film despre linişte şi logoree. O căutare a pielii, a cutelor, a ridurilor, a păturilor şi a transpiraţiei. Vânătăi, hematome şi pete roşii, umeri care se dezgolesc şi ies la suprafaţă, pantaloni care alunecă, şosete şi ciorapi care sunt daţi jos, urme lăsate pe piele. Cicatrici violete, puroi, pete pe cearceafuri. [...] Un film în alb-negru cu multe culori: ale feţelor, ale palorii, ale pielii, şi cea mai frumoasă dintre toate, culoarea dătătoare de viaţă şi speranţă. O lume în care nu poţi face nimic pentru ceilalţi, în care nimeni nu poate ajuta pe nimeni [...] în care nu se mai face...

Azi dimineaţă, coborând scările apartamentului, am trecut pe lângă un cărucior parcat pe palier. În husa îndoită am recunoscut coperta programului festivalului, un urs roşu ridicat în două picioare. Această ediţie s-a bucurat, şi se bucură în continuare, de un imens succes de public, un milion şi jumătate de spectatori în primele cinci zile, săli arhipline, şi, după cum spuneam mai devreme, trei mii cinci sute de ziarişti. Astfel ai sentimentul că nu eşti un fir de nisip pierdut în oceanul metropolei, un caz izolat de cinefilie, ci că o întreagă lume vibrează, respiră, gândeşte pe aceleaşi coordonate, valuri, valuri de pasionaţi ai filmului intrând şi ieşind ritmic din obscuritatea sălilor de proiecţie, reglând ceasul oraşului după cel al festivalului. Ceasul meu începe cu proiecţia de ora nouă. Deşi sloganul festivalului este către toleranţă , ar putea fi la fel de bine şi bătălia cu moartea , căci aceasta este una dintre cele mai prezente teme pe ecranele Competiţiei. După The Hour...

Există filme care te ating, filme care te fac să visezi şi filme care te lovesc direct în plexul solar tăindu-ţi respiraţia şi lăsându-te ca peştele pe uscatul zilei. Această ultimă categorie o primeşti ca pe un dar rar, ca pe o întâlnire unică şi tot ce te înconjoară apare într-o lumină nouă, proaspătă şi crudă. După proiecţia peliculei The Hours ( Orele ) cu care a început ziua de azi, nimic nu mai putea beneficia de întreaga ta atenţie, căci sufletul şi mintea se reîntorceau la cuvintele filmului, la imaginile apăsătoare ale cotidianului, la muzica învăluitoare ca un pat de alge mişcându-se în curentul râului. Acest al doilea film al regizorului Stephen Daldry, după Billy Elliot , este rezultatul unei îndelungi munci intelectuale, a unui complicat proces de creaţie reunind, într-un arc deschis în timp, romanul Virginiei Woolf Mrs. Dalloway , romanul inspirat de acesta al lui Michael Cunningham The Hours , publicat în 1998, şi scenariul lui David Hare. The Hours , care i-a adus au...