O selecţie de-ţi lasă gura apă! - Times LFF, Londra – ediţia 49
În luna octombrie se desfăşoară cea de-a 49-a ediţie a
bogatului Festival de Film londonez, patronat de prestigiosul cotidian
"The Times". O selecţie impresionantă reuneşte sub diverse categorii
filme din cele patru zări. “Films on the
Square” (“Filmele din piaţă”) şi “World Cinema” (“Cinematograful lumii”) stau
alături de cicluri cu accente naţionale/identităţi geografice bine
pre-stabilite: “New British Cinema”, “French Revolutions” precum şi “Cinema
Europa”.
Sandra Hebron, directorul artistic al festivalului, a
inclus în program peste 180 de filme, acoperind toate genurile cinematografice:
de la documentar, la animaţie, de la filme clasice migălos restaurate, la
proaspăt aburinde scurt-metraje.
Gala de deschidere a fost insoţită de proiecţia ultimei
premiere a lui Fernando Meirelles, "The
Constant Gardener" cu Ralph
Fiennes şi Rachel Weisz. Gala de
închidere, din 3 noiembrie, va include proiecţia celui de-al doilea lung metraj
al lui George Clooney, filmat in alb-negru, "Good Night and Good Luck" (cu: David Strathairn, George Clooney, Robert
Downey Jr şi Patricia Clarkson)
Regizori consacraţi aduc la rampă cele mai recente creaţii
ale lor: Takeshi Kitano (“Takeshis’”),
Fraţii Dardenne (“L’Enfant”),
Gabriele Salvatores (“Quo Vadis Baby?”),
Steven Soderbergh (“Bubble”), Michael
Winterbottom (“A
Cock And Bull Story”), Philippe Garrel (“Regular Lovers”), Cameron Crowe (“Elizabethtown”), Steve Buscemi (“Lonesome Jim”), Atom Egoyan (“Where The Truth Lies”), Per Fly (“Manslaughter”), şi Danis Tanovic (Hell). Alături de aceştia vor fi prezente
provocatoarele producţii ale lui Michael Haneke (“Hidden”), Lars von Trier (“Manderlay”),
Park Chan-Wook (cea de-a treia parte a trilogiei răzbunării, “Sympathy For Lady Vengeance”).
Alături de autori recunoscuţi şi premiaţi sunt prezentaţi
tinerele speranţe ale cinematografului mondial, debutanţi şi nu numai, între
care, alături de Fatih Akin (“Crossing
The Bridge: The Sound of Istanbul”), Karin Albou (“Little Jerusalem”), Josh Appignanesi (“Song Of Songs”), Kutlug Ataman (“2 Girls”), Lucille Chaufour (“Violent
Days”), Gidi Dar (“Ushpizin”),
Shin Jane (“Shin Sung-Il Is Lost”),
Sergio Machado (“Lower City”), Ali
Mosaffa (Portrait Of A Lady Far Away),
este inclus si co-naţionalul nostru, câştigătorul
secţiunii Un Certain Regard, Cannes 2005, regizorul Cristi Puiu (“Moartea domnului Lăzărescu”).
Fără să aibă un premiu oficial, Festivalul de Film de la
Londra omagiază peliculele de valoare prin: Trofeul Sutherland care se acordă
celui mai original şi plin de imaginţie debut festivalier; Premiul Grierson care
recunoaşte cel mai bun documentar de lung-metraj; Premiul pentru cel mai
talentat cineast din Marea Britanie, sponsorizat de Alfred Dunhill; Premiul
Federaţiei internaţionale a criticilor de film (FIPRESCI) pentru cel mai bun
primul sau al doilea film al unui cineast, precum şi Premiul Satyajit Ray, acordat
de fundaţia ce îi poartă numele, peliculei de debut care se apropie cel mai
tare de arta, compasiunea şi umanintatea filmelor lui Ray.
Festivalul îşi întinde aripile şi îşi doreşte să ocrotească
filmele ne-născute încă sprijinind comunicarea între
producători/regizori/scenarişti consacraţi şi aspiranţi. O serie intreagă de
seminarii, prezentări, cursuri, mic-dejunuri etc.sunt tot atâtea prilejuri de întâlniri
şi discuţii.
Editorul cotidianului “The Times”, Robert Thomson spune: “Sandra şi echipa sa de la bfi au pus laolaltă un program
remarcabil pentru The Times bfi 49th
London Film Festival. Efortul organizatorilor de a aduce în faţa publicului
din Marea Britanie cele mai semnificative pelicule noi face ca festivalul
londonez să devină unul dintre importante şi mai demne de urmat festivaluri din
lume. Cu fiecare an, festivalul creşte ca dimensiune şi importanţă, iar Times este mândru să continue a fi
sponsorul principal.”
După atăta mândrie naţională, aşteptăm să vedem filmele!
Selecţia, însă, deja îţi lasă gura apă.
Ada-Maria Ichim
Londra, 20 octombrie 2005
Comentarii
Trimiteți un comentariu