ANIMEST 2013 - THE CONGRESS

Congresul | The Congress | The Congress

Director: Ari Folman

Writers: Stanislaw Lem (novel), Ari Folman (adaptation)

Stars: Robin Wright, Harvey Keitel, Jon Hamm

Ooo, animație pentru adulți. În sensul unei povești adulte, nu neapărat în sensul alunecării în pornografie.

De la „A Scanner Darkley” (regia Richard Linklater, 2006), influențat de succesul thrillerelor manga și documentarul „Waltz with Bashir”(al aceluiași Ari Folman. 2008) filmul de animație a cucerit un status aparte. Animația nu mai este doar pentru copii, ci a devenit un vehicol narativ și o modalitate de expresie estetică pentru un cu totul alt public. I s-a adăugat și o dimensiune de explorare filozofică, de administrare a realității în mod diferit, de transmitere a unor realități multiple, de fapt, care există simultan în ființa umană. Dacă în „Waltz with Bashir, Ari Foleman își scoatea din străfunduri demonii personali, născuți din necesitatea memoriei de a epura amintirile violente, aici regizorul propune o conversație alambicată, pe planuri multiple, care se întrepătrund dureros, tragic. Surâsul de Giocondă efemră a lui Robin Wright plutește peste realitate, peste animație, peste vis, peste stază criogenică, peste realitatea unui viitor al ruinelor umane. Câtă dulce tristețe, câtă suavă alunecare în tragism poartă în el prim-planul actriței dezbrăcată de propria ei existență, de propria ei prezență fizică și expresivă.

„The Congress”, sumbru și apăsător este povestea unei actrițe, Robin Wright, care renunță la propria sa imagine pentru a o ceda industriei filmului. Astfel, va trăi veșnic pe „peliculă”, fără ca trecerea anilor să o marcheze, să o schimbe, o imagine controlată și manipulată de industrie.

Producătorul(Danny Huston) îi comunică în termeni clari: „Noi, cei de la Miramount, vrem să te scanăm. Toată - corpul, fața, emoțiile tale, râsul tău, lacrimile, orgasmul, fericirea, depresia... fricile tale, dorurile tale. Vrem să te catalogăm, să te păstrăm, vrem tot ce înseamnă acest... acest ... acest lucru pe nume „Robin Wright”. Și la justificata întrebare „Și ce veți face cu acest... lucrur? Pe care îl numiți Robin Wright?” răspunsul este infernal: „Vom face toate lucrurile pe care Robin Wright nu le-ar face.”

„Vreau să te fac să fii veșnic tânără” spune producătorul executiv.

O binecuvântare, o amenințare, un blestem, vom afla în continuare. Neliniștea acestei cedări se așează încet peste poveste în magistrala secvență a capturării tuturor expresiilor personajului. Tehnica este cea deja utilizată pentru animația din „Avatar”, acolo un simplu instrument de captare, aici vehicol de constrire a unei realități încarceratoare, o referință la felul din ce în ce mai perfecționat în care prezența umană este sintetizată și tranformată în pixeli până când e complet stoarsă de umanitatea propriu-zisă.

Scenaristul și regizorul Ari Folman este unul dintre creatorii serialului „In Treatment” (produs la noi de HBO sub titlul „În derivă”) având ca temă sesiunile de terapiei ale unui psiholog. Poate, de aceea, scufundarea în adâncurile mentalului, mai mult sau mai puțin conștient, intrarea și ieșirea din vis, jocul cu diversele planuri ale realității, amețitoarele morfisme animate, care amintesc de „Yellow Submarine” și de călătoriile sub influența LSD-ului la Beatleși curg firesc . Dar ceva nu le leagă împreună pentru spectatorul obișnuit. Deși bugetul nu este dezvăluit, totuși încasările totale aproximativ 455 000 de dolari sugerează că aici producătorii au rămas pe minus, chiar dacă ideea scenariului pornește de la unul dintre cei mai de succes scriitori de SF - Stanislas Lem. Și chiar spectatorul avizat se poate pierde în planuri, apropouri, texte, subtexte, trimiteri, amintiri, în straturile perceptive ale unui film care funcționează tot atât de complicat precum, creierul.

Partea futuristă, animată este mai puțin interesantă, mai puțin dramatică decât cea „reală” susținută vizual de abundența de prim-planuri ale actriței Robin Wright, filmată de operatorul polonez Mihal Englert.

Într-o secvență citând moartea balerinei Isadora Duncan - o lungă eșarfă fluturând din decapotabila condusă de alter ego-ul animat al lui Robin Wright, pe șoseaua întinsă -, intrăm în zona de „restricted animation zone”, în care nu au acces, ca și în „Who framed Roger Rabitt?” decât „animatele”. Despre alter ego-ul animat Robin Wright îi spune la telefon fiului ei: „It s like a genius designer on a bad acid trip.  Looks like a combination of a Cinderella on heroin and an Egyptian Queen on a bad hair day.” („Este ca și cum ar fi creația unui designer de geniu, care a luat o doză de LSD contrafăcut. Arată ca o combinație între Cenuțăreasa dependentă de heroină și o regină egipteană cu o coafură ratată.”)

Secvențele sar liber de la vis la realitate, la vis, la animație, la halucinație indusă de conservarea criogenică în interiorul animației... Adică un joc colorat cu timpul, cu planurile, cu subconștientul. Ai de ales, intri în joc sau cauți logica.

Imaginile, dar mai ales întrebările ridicate de etica filmului îți stăruie, dincolo de narațiune, în memorie mult după derularea genericului.