Sunt un suflet nedumerit

UFO - TNB, regia Bobi Pricop

Ce distanță între prima mea întâlnire cu un spectacol al lui Bobi Pricop, Jocuri în curtea din spate,  și U.F.O.! „Patru scaune și o minge, de atâta avem nevoie.” spunea regizorul atunci, prin 2011. „Și chiar și acestea pot să dispară.” Așa era. Preluat de Teatrul Act, examenul de absolvență al regizorului stătea în actori, în relație, în construcția pur dramatică. Era vibrația unor simțăminte și trăiri reale, foarte puternice - frică, umilință, vulnerabilitate, sfioșenie, bravadă. Textul, Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, i le oferea pe toate.

Raluca Aprodu

Acum, cu U.F.O. al lui Ivan Vyrypaev, ne aflăm în fața unei complexe combinații de proiectoare, ecrane, camere, în care actorul, chiar dacă la un prim plan imens pe ecranul de mesh care desparte scena de sală, nu mai are nici o relație cu nimeni. U.F.O. este un spectacol alcătuit dintr-o succesiune de monoloage, este un spectacol păcăleală dramatică, un truc care ne momește, sub un pretext fantezist, să privim înăuntrul nostru, să căutăm acolo valoarea întâlnirilor avute de personajele de pe scenă.

U.F.O. nu este primul text al lui Vyrypaev pus în scenă de Bobi Pricop. Iluzii de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, făcut în regim de studio, montat într-un fel de hol sau spațiu de trecere, impropriu teatrului, avea, într-o fază incipientă, toate elementele estetice ale acestui U.F.O.: o scenă turnantă (care nu era o scenă, ci un podium rudimentar), jocul cu camera de filmat (care era un handycam de rezoluție mică și avea, tocmai de aceea, un impact frust și onest), elementele de animație (făcute rudimentar și extrem de amuzant din siluete din carton, puse pe băț). Iluzii era un spectacol inventiv, cerea mult actorilor săi, naratorii a două povești de iubire împletite prin confesiunile la microfon, care își dezvăluiau surprizele la cotituri. Iluzii avea aceeași tematică a căutării dramatice: a fost sau n-a fost adevărat, s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat.



În U.F.O. joaca cu realul este îmbogățită de text, căci fiecare personaj are o întâlnire care îi schimbă viața, care îl încarcă de sens. Întâlnirea atinge planul metafizic al ființei și ne aduce aminte de elementele de bază care compun umanitatea noastră, pierdute din cauza civilizației, precum întoarcerea la inocența inconștientă a copilăriei, găsirea/re-găsirea sentimentului de siguranță, accesul la liniștea interioară, descoperirea simplității lumii, întâlnirea cu drumul către un „acasă” etern.

Istvan Teglas

Proiecțiile de realitate virtuală similare cu cele din U.F.O. au fost utilizate și în alt spectacol al lui Bobi Pricop, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, de după un roman de Mark Haddon, adaptat de dramaturgul britanic Simon Stephens, perfect justificate acolo de nevoia de a reda un univers interior al unui copil autist. Discursul monologal spus direct la microfon sau în cameră, exersat în Iluzii, capătă în U.F.O. dimensiuni mari, căci devine o confesiune la prim-plan, proiectată pe ecranul ce desparte scena de sală.

Ochii expresivi ai Adei Galeș umplu avanscena cu neliniștea lor. Proiecția VR de fundal, actorul luminat în fața camerei și planul mediu proiectat alcătuiesc laolaltă o imagine perfect compusă în care se recunoaște ochiul unui operator, Tudor Panduru, care știe să lumineze personajul și să compună cadrul. Actorii reușesc, în această construcție regizorală milimetrică, să tragă după ei lungile monoloage de self-discovery. Unii, precum Medeea Marinescu, mai au de dus în cârcă, fizic, un perfect inutil semantic costum de astronaut, cu tot cu cască, lumini interioare și o veridică aburire a hubloului, datorată vorbirii, care aduce o urmă de imperfecțiune umană monologului.

Camera de filmat este, însă, doar un intermediar între spectator și actor (chiar dacă la cinema planul mediu/prim planul este cel al implicării nu al distanțării spectatorului, aici, la teatru nu funcționează chiar așa), realitatea virtuală din fundal este, prin perfecțiunea sa, aseptică și neinteresantă - plaja are nisip, valuri, cocotieri; copacii sunt conturați luminos, orașul schițat pe coordonat realiste - nu completează ca stare spusele actorilor, ci doar ilustrează. Actorii nu se mișcă în spațiul scenic, ci sunt doar niște păpuși purtate mecanic pe o bandă rulantă, pe o mică platformă circulară, pe o mai mare scenă rotativă. Tot spectacolul este un proiect impresionant tehnic, dar care a îndepărtat umanitatea conținută chiar în text.

Ion Caramitru

Ce altceva este umanul dacă nu conștiința unei purități primitive, subsumată de starea de bine dată de sentimentul de siguranță, de întoarcerea la copilărie, de certitudinea unui „acasă”?

Discursul final al celui de-al șaptelea personaj, oligarhul rus, pseudo-finanțator al întregii expediții, interpretat de Ion Caramitru, nu reușește să salveze nimic: joaca tehnică a regizorului nu capătă mai mult sens dacă îi adaugi întrebarea „a fost sau n-a fost?”, „e real sau nu”. Căci, după spectacol, important este impactul și acesta este unul limitat, confuz... vorbim despre umanul profund și ne jucăm cu realitatea virtuală? Poate că intenția regizorului a fost în direcția aceea, a unei mecanizări emoționale, dar nu i-a ieșit. În realitatea virtuală propusă de U.F.O. ne îndepărtăm de bucuria, tristețea, durerea personajelor, și în mod cert, nu plecăm cu un plus de umanitate de la spectacol.

Mihai Călin

Ni se spune că nu este important dacă Isus a mers sau nu pe ape, important este ce s-a povestit și cu ce au rămas mărturisitorii și credincioșii săi în suflet. De la U.F.O. însă, pleci cu mâna goală și sufletul nedumerit; împăratul, îmbrăcat în VR, e mai gol ca niciodată.

UFO

de Ivan Vyrypaev

Traducere: Mașa Dinescu

Regie: Bobi Pricop

Scenografie: Paul Popescu & Mizdan – Modulab

Concept video: Paul Spike & Tudor Panduru - Evil Twin Studio

Muzica originală: Alexei Țurcan

Costume și asistență decor: Ana Ienașcu

Light design: Cristian Șimon

Operare video: Florin Boicescu

Sunet: Octavian Vasile

Regia tehnică: Andi Tuinea

Data premierei: 17.09.2017

Durata: 1 h 20 min / Pauză: Nu

Emily Wenser :     Ada Galeș                        

Artiom Gusev :     Istvan Teglas

Nick Scott :  Ciprian Nicula                            

Robert Evans :     Mihai Călin

Jennifer Davies :  Raluca Aprodu                        

Johanna Harris :   Medeea Marinescu

Viktor Rizenghevici :   Ion Caramitru     
(credit foto Adi Bulboacă)