Din pântecul Dubaiului, cu încăpățânare

A FALLIBLE GIRL/O FATĂ SUPUSĂ EȘECULUI

regia Conrad Clark, Marea Britanie- China, 2012
Premiul al II-lea - Secțiunea lungmetraj, Gulf Film Festival- Dubai, 2013

Nu pot să nu scriu despre acest film cu totul special, cu totul dificil, cu totul neobișnuit care spune povestea intimă a unei chinezoaice crescătoare de ciuperci în Dubai.

Sang Juan (Lifei)

WTF?! Așa mi-am spus citind neîncrezătoare subiectul filmului. Unde a ajuns lumea? Unde a ajuns globalizarea? Încotro ne îndreptăm?

Ca toate filmele din selecția competiției „Anonimul X” și acesta este un film extrem de personal, extreme de intim, inspirat din povești reale și, de aceea, cu atât mai aproape de adevăr. Aici nu vorbesc de adevărul absolut, sau de cel juridic, ci de adevărul pe care ni-l oferă realitatea atunci când ai interesul și răbdarea să o asculți fără a te arunca în idei preconcepute și păreri atotcunoscătoare.

Pot spune că am acceptat greu, că m-am împotrivit îndelung acestui film care are o vibrație cu totul specială. De ce?

„A Fallible Girl” (regia Conrad Clark)

În primul rând, mi-a arătat un alt Dubai, neașteptat, nu cel din cărțile poștale, al clădirilor înalte fotografiate din elicopter, al insulelor man-made, al celor mai înalte clădiri de pe planetă. Nu, nici vorbă. Mi-a arătat Dubai-ul de azi, de la bază, cu apartamente dărăpănate, cu strada invadată de vânzătorii de șaorma sau alte feluri de mâncare greu de identificat, cu trotuarele înghesuite, cu șantiere arse de soare, cu autostrăzi mai pline decât în America, unde femei în hijab conduc la fel de prost și de agresiv ca pe alte autostrăzi ale planetei. Un loc la limita dintre Hong Kong și „Bladerunner”(1982, regia Ridley Scott), dar fără nici un pic de ploaie.

În al doilea rând mi-a impus un ritm, un ritm în care am intrat greu, căci e lipsit de intensitate narativă. Filmul urmărește viața zilnică a două femei, Lifei (Sang Juan) una mai mult diurnă, conducând o fermă de ciuperci, așezată undeva în deșert, cealaltă, Yaya (Lu Huang), nocturnă, cu un job incert, undeva între prostituată și escortă, amândouă înconjurate de o singurătate. Devenim astfel părtași vieții lor și datorită imaginii intime a lui Raquel Fernández Nuñez, o femeie director de imagine, din Spania. Filmat pe peliculă de 16mm, într-o epocă în care aproape că nici nu mai există laboratoare care să prelucreza acest tip de peliculă, filmul are un rafinament imagistic deosebit. 

Camera stă constant, aproape obsesiv pe prim și gros planuri. Cadre largi, tot atâtea momente de respirație, devin memorabile, ca de exemplu cel în care cele două prietene stau la aceeași masă, în bucătăria/sufragerie, dar privind în direcții diferite. Tot timpul există în cadru o lumină, un reflex, o lucire , de parcă lumina orbitoare a soarelui diurn s-ar fi transferat asupra surselor de iluminat nocturne, lipsindu-le de mister și intimitate. Neoane cu tentă verzuie, luminile îndepărtate ale orașului, văzute din mașină, exterioarele albite din care soarele pârjolitor a stors orice urmă de culoare și pe care le-a pervertit, după emoțiile personajelor, surprinzător, într-un albastru deschis.

„A Fallible Girl”

În al treilea rând m-a dus într-o lume inedită, cea a imigranților din Dubai, o lume a perifericilor, o lume a negoțului, a celor care se află la marginea unei culturi, a unei religii, la răscrucea drumurilor dintre Asia; Europa și Africa. Spațiile în care am intrat, spațiile în care co-există această conglomerare umană, stau sub semnul derizoriului, al insalubrului, al minimului. Ele au o melancolie născută din sordid, din sărăcie, dintr-o zbatere a supraviețuirii. Garsoniera pe care o împart cele două fete este veșnic cu draperiile trase, cu geamurile murdare, cu un balcon lung pe care se refugiază Lifei când are de purtat negocieri telefonice. Yaya lucrează într-un bar cu multe oglinzi și canapele lungi pe care stau, ca niște păpuși stricate, asiatice machiate, în fuste scurte, așteptându-și, interminabil, clienții. Ferma de ciuperci e o hală plină de rafturi metalice unde sub lumina bolnăvicioasă a neoanelor sunt aliniați butuci înveliți în plastic, udați și îngrijiți continuu de niște lucrători ce par a fi fost extrași din grămada de pantofi de la un magazin de haine second hand.

Regizorul, britanicul Conrad Clark, ne duce în stomacul balenei, în pântecul marelui oraș, acolo unde se rumegă și se consumă existențe. În zare se zăresc noile clădiri de oțel și sticlă ridicate cu banii exportului de petrol, iar noi, spectatorii, o urmărim up-close pe Lifei (Sang Juan), o chinezoaică neîmblânzită, îndărătnică, voluntară și independentă care din nisip va face o afacere de succes. Crescătoria de ciuperci este ireal de reală sub halogenele din deșert, cu șirurile de buturugi, comandate în China, din care cresc ciupercile de forme banale, recognoscibile. Lucrătorii sunt un amestec de arabi săraci, refugiați africani și orice alte popoare se mai nimeresc în zonă, iar în film se joacă pe ei înșiși, contribuind la veridicitatea poveștii.

„A Fallible Girl”

Elementele de realitate și ficțiune se întrețes. Ferma de ciuperci există cu adevărat și, după cum ne povestește Huang Lu, una dintre actrițele filmului, a fost înființată de o chinezoiacă. Aceasta a plecat din China natală pe urmele iubitului ei, întors în Europa, și s-a oprit undeva, la jumătatea drumului  în Dubai, unde a pornit propria afacere. Actrițele sunt la prima experiență de acest gen, iar repetițiile au durat cu mult mai mult decât filmarea propriu-zisă. Nu au lucrat cu un scenariu clar, ci cu idei și situații. O singură frază propusă în scenariul-sinopsis „Yaya is waiting” („Yaya așteaptă”) putea fi filmată pe parcursul unei zile întregi, spune actrița.

Filmul are o valoare certă de documentar urban, dar el spune, mai ales, o poveste profund umană, cea a imigrării, a integrării proprii într-un spațiu și într-o cultură căreia nu îi vei aparține nicicând, dar în care trebuie să trăiești.

Lăsați-vă prejudecățile acasă. Veniți să vedeți un film intim și intens, dus în spate de unul dintre cele mai puternice personaje feminine pe care le-am văzut recent,  Lifei (Sang Juan), care „duce în spate”, aproape la propriu, și o cameră de filmat intruzivă, indiscretă și cu atât mai implicantă.